sâmbătă, 25 decembrie 2010

Sentimente, motive si greseli

Draga TU,


Da, tu, cel ce nu stie si nu va sti vreodata ce inseamna dragostea, cel ce alunga sentimentele celor din jur ca pe o gaza sacaitoare. Tu, de ce te multumesti cu descrierile si perceptiile celorlalti cand si tu le-ai putea simti cu inima si sufletul tau? De ce alungi frumusetea vietii pentru a deveni la fel de rece si inuman ca toti ceilalti ? De ce?
Vei putea oare sa raspunzi vreodata? Nu, poate ca nu, pentru ca nu exista motive plauzibile si rationale pentru a face asemenea greseli. Stiu ca o sa ma contrazici, dar tu sti in interiorul tau ca acele cuvinte seci si fara noima pe care mi le vei spune sunt false, menite sa te mentina ascuns in carapacea ta aparent impenetrabila. Dar amandoi stim ca nu e asa.
Stiu ca, intr-un final, cuvintele mele vor ajunge la tine. La acel tu ascuns in spatele zidurilor.
Desi nu vrei sa recunosti, ai si tu sentimente, dar pe care le ascunzi de altii. Dragoste, ura, tristete deznadejde, teama, le ti ascunse cu incapatanare undeva in interiorul tau.
De ce? De ce te ascunzi ? Nu inteleg si chiar incerc, iar tu nu ma ajuti deloc. Poate totusi pana la urma voi intelege, iar atunci voi sti ce si cum. 
Pana atunci totusi, imi ramane doar sa iti transmit putin din sentimentele mele in speranta de a incalzi o inima de gheata.


Cu drag,
Cineva care incearca sa inteleaga.


marți, 16 noiembrie 2010

O noua zi...

Intunericul noptii incepe sa se risipeasca, lasand in urma doar cateva umbre sinistre pe cladirile mohorate. M-am trezit mai devreme cu o usoara stare de confuzie. M-am ridicat din asternutul calduros indreptandu-ma alene spre geam. Afara, am intalnit peisajul impietrit. Deschizand geamul, aerul rece ma izbi in fata intr-o imbratisare de gheata. Parfumul de pamant jilav razbatea pana la mine, trezindu-mi nostalgia diminetilor de vara, cand ma plimbam fara tinta pe strazile pustii invaluite in ceata, la 5 dimineata. Gandurile imi zburau, strabatand fulgerator problemele vietii zilnice. Astfel toata viata mea a ramas intiparita in ceata densa a diminetilor de vara.
Sunetul melodios al ceasului desteptator ma trezi la realitate. O dimineata rece de septembrie. Inceputul unei noi zile.

marți, 12 octombrie 2010

Verde-pal

In jurul meu totul paleste. Simt cum toata lumea mea se scufunda intr-un ocean verde, verde-pal ca ochii tai ce ma fixeaza de pe holul liceului.
 Pana si banca din parc pe care obisnuiam sa stau cu prietenele mele in fiecare vara, parca nu mai e aceeasi. Imi amintesc cum sub soarele bland stateam acolo, in parc, razand din nimicuri, visand, soptind, sperand: traind!
 Acum, lumina calda de afara ia culoarea spicului de grau copt, ca parul tau ce straluceste in razele de aur ale soarelui ce se strecoara pe fereastra. Aceeasi lumina ce m-a incalzit in toti acesti ani cat am trait asa cum am vrut si cum mi-a dictat inima neimblanzita de adolescenta: nebunatica si fara griji.
 Acum totul s-a schimbat. Ca un copil ce isi inceteaza jocul inocent din curtea casei pentru ca strigatul mamei lui il cheama la culcare, asa a incetat si zambetul meu nebun sa imi apara pe buze. Totul s-a intamplat intr-o fractiune de secunda. Muzica ce ma inconjura a fost spulberata intr-o singura clipa: cand ochii tai s-au oprit asupra mea. Doar o secunda mi-a fost de ajuns, doar o bataie de inima si totul s-a dizolvat in aer, aruncandu-ma in abisul privirii tale : verde-pal.

vineri, 24 septembrie 2010

Ultima ploaie de vara



Masina inainta cu viteza pe soseaua umeda. Ploaia rapaia in parbriz si auzeam zgomotul automat al stergatoarelor. Stateam rezemata de spatarul banchetei din spate uitandu-ma pe geam la picaturile mari ce cadeau cu repeziciune. Era ultima zi de august si luam parte la ultima ploaie de vara. Parca cerul deplangea plecarea verii, la fel ca mine si ceilalti liceeni ce urmau sa se intoarca in cladirile prafuite pline de figuri mohorate si praf de creta. Pentru mine, depresia toamnei deja se instalase, desi pana acum nu o mai simtisem. Poate e din vina adolescentei in care ma afundasem, a noului an scolar ce se anunta cu adevarat lung, sau poate e din cauza LUI? Cine e EL? Un om. Un om cu o putere ciudata asupra mea. Baiatul ce opreste timpul cand trece pe langa mine, cel ce cu o singura privire imi transmite fiori prin tot corpul, cel ce mi-a furat un an din viata prin timiditatea lui. 

   Masina se opri. Trantind portiera, am simtit pe pielea mea, ultimele picaturi, ale ultimei ploi de vara.



marți, 21 septembrie 2010

Feeling so small...

Parca toata lumea mi-a intors spatele. Sunt atat de mica intr-o lume atat de mare. Viata isi urmeaza cursul, iar eu raman in urma. De ce? Incerc in continuare sa imi ating telul, insa EL ramane de neatins. 

Mi-am jurat ca voi vorbi cu el. Hotarata. Sigura pe mine. Ajungand in fata lui, fiecare muschi din corp imi refuza comenzile, iar mintea mea nu mai putea ajunge la cuvinte. 

Sunt atat de mica incat nu imi gasesc cuvintele.


luni, 16 august 2010

Vizita

Stiu ca vi, iti aud pasii pe scarile reci de beton. Iti deschid usa si iti intalnesc chipul inexpresiv. Ma imbratisezi aproape automat apoi, dezlipindu-ti trupul de al meu, te asezi pe pat si incepi sa vorbesti. Imi spui totul, chiar si lucruri de care nu esti sigur ca vrei sa le aflu. Imi povestesti de oameni si locuri necunoscute pentru mine, dar atat de familiare tie. Imi insiri vrute si nevrute, insasi viata ta in fraze care imi trec haotice pe langa urechi. Ma straduiesc sa te aud, sa te inteleg, sa iti fiu alaturi. Sincer. Chiar incerc. Tu, la un moment dat oftezi nefericit si parca simt durerea ta. Te uiti la ceas, iar pe fata ta se citeste mirarea. 
Simt buzele tale pe obrazul meu si te vad zambind. "Te iubesc" imi soptesti apoi pleci in graba.
Dupa ce inchid usa, uit ca ai fost aici, de lucrurile pe care mi le descri si de soaptele de la usa. Uit tot si ma intorc in lumea mea. 
Esti fericit. Cineva te asculta.
Inca nu iti dai seama, dar si eu te iubesc. Nu asa cum iti doresti. Mai degraba ca pe un frate, dar nu pot sa iti zic. As distruge fericirea din sufletul tau, iar cand ma gandesc la ea simt cum lacrimile imi inunda ochii si astept urmatoarea ta vizita.

vineri, 13 august 2010

In dimineata unei povesti necunoscute

Dimineata. In general, dimineata inseamna inceputul unei noi zile, dar aceasta dimineata, pentru mine inseamna inceputul unui nou an al existentei mele. 
Ieri a fost ziua mea si mi-am dat seama ca pana acum, timpul doar a trecut pe langa mine. Cum e posibil sa fi atat de orb? Cum poti sa lasi anii sa treaca fara ca macar sa iti lasi amprenta pe trecerea lor? 
Mi-am deschis un blog si impreuna cu el un dosar de amintiri pe care trebuie sa'l umplu. De acum imi voi asterne povestea vietii pe o foaie de hartie (virtuala ce-i drept) dar care totusi imi va aminti ca e timpul sa schimb ceva. E timpul sa las urme adanci in mantia timpului.
Cine sa ma opreasca? In definitiv, doar eu si convingerile mele m-au facut sa astept atata. Un nou drum mi s-a deschis in fata si nu am sa trec ca gasca prin apa ca in anii trecuti. 
M-am schimbat si consider ca e timpul ca fata timida si cuminte sa isi scoata la iveala adevarata fata. E timpul sa uimesc, sa vorbesc, sa actionez...
"Poti sa stralucesti, dar nu vrei." mi-a spus o prietena apropiata, mai mare ca mine cu trei ani.  Atunci afirmatia ei mi-a trecut pe langa urechi considerand ca era imposibil. Nu, nu e asa. Totul e sa crezi. Asta mi-a lipsit pana acum: increderea, in mine si in cei din jur.
Asta este dimineata mea. E dimineata unei povesti necunoscute...