Ieri a fost ziua mea si mi-am dat seama ca pana acum, timpul doar a trecut pe langa mine. Cum e posibil sa fi atat de orb? Cum poti sa lasi anii sa treaca fara ca macar sa iti lasi amprenta pe trecerea lor?
Mi-am deschis un blog si impreuna cu el un dosar de amintiri pe care trebuie sa'l umplu. De acum imi voi asterne povestea vietii pe o foaie de hartie (virtuala ce-i drept) dar care totusi imi va aminti ca e timpul sa schimb ceva. E timpul sa las urme adanci in mantia timpului.
Cine sa ma opreasca? In definitiv, doar eu si convingerile mele m-au facut sa astept atata. Un nou drum mi s-a deschis in fata si nu am sa trec ca gasca prin apa ca in anii trecuti.
M-am schimbat si consider ca e timpul ca fata timida si cuminte sa isi scoata la iveala adevarata fata. E timpul sa uimesc, sa vorbesc, sa actionez...
"Poti sa stralucesti, dar nu vrei." mi-a spus o prietena apropiata, mai mare ca mine cu trei ani. Atunci afirmatia ei mi-a trecut pe langa urechi considerand ca era imposibil. Nu, nu e asa. Totul e sa crezi. Asta mi-a lipsit pana acum: increderea, in mine si in cei din jur.
Asta este dimineata mea. E dimineata unei povesti necunoscute...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu