Atat de teama

Priveste, adora si simte ceea ce doar tie iti este permis. O atingere, un sarut, o iubire de nestavilit, daruieste-mi ce doar tu imi poti da.
Inima ce o simti batand in pieptul meu, nu imi mai apartine, in timp ce parfumul tau cald ma arde incet simt cum toata fericirea din lume se revarsa peste mine. Parul tau fin alunecandu-mi cu gratie printre degetele rasfirate, soaptele catifelate rostogolindu-se pe pielea mea infrigurata si ochii tai blanzi fixandu-mi privirea cu dorinta, ma fac sa ma las imbatata de frumusetea iubirii si purtata pe valurile dorintei.
Nu, nu vreau sa te pierd. Imi e atat de teama ca propriile mele cuvinte ar putea sa te impinga departe sau ca propriile mele gesturi si ganduri aveau sa mi te ia.
Tie de ce nu iti e teama?
Dar tu doar zambesti, raspunzandu-mi cu o mangaiere tainica si o privire tandra.

O scanteie

In inima mea nu era nimeni si sincer, nici nu imi doream sa mai fie vreodata cineva. Nu vroiam sa simt. Nu credeam ca o sa pot simti vreodata valtoarea de scantei pe care oamenii o numesc dragoste. Eram goala pe dinauntru.

Intunericul a trezit lumina din mine, iar mainile tale calde cuprinzandu-mi obrajii au intretinuto. Nu mi-o doream acolo. Vroiam sa dispara si credeam cu disperare ca e doar o iluzie. Speram ca sufletul meu sa ramana gol, nestiind ce nevoie disperata aveam de acea lumina. 

Te-am indepartat de mine, speriata, poate de propria-mi iluzie. Scanteia din ochii tai m-a facut totusi sa ma razgandesc intr-un mod pe care eu il consideram ilogic. Ratiunea cauta, agatandu-se disperata de raspunsuri probabil false, dar plauzibile pentru un suflet golit de afectiune. 

Mi-am impus cu incapatanare sa cred in raspunsul dat de gandirea mea eronata: imi era mila. Ma inselam amarnic, totusi am descoperit asta intr-un moment inoportun sentimentului meu. Luminita abia zarita prin abisul de intuneric al sufletului meu, a devenit o flacara ce ardea mocnit cu un gust amar lasat in mintea mea tematoare. 

Tu nu ai plecat, lasandu-te prada flacarii ascunse in mine. O doreai, dar iti era teama ca nu era reala si ca in final se va stinge. Totusi, cu fiecare mangaiere, cu fiecare sarut depus pe buzele mele, o incurajai sa creasca, sa isi raspandeasca lumina si sa infranga bezna ce ma tinea prizoniera in propriul suflet. Caldura trupului tau ma invaluia dandu-mi senzatia de siguranta si afectiunea dupa care tanjeam aproape inconstient.

Scantei au inceput sa se aprinda, iar focul ce ardea mocnit s-a transformat intr-o flacara imensa ce astepta sa infranga intunericul cu o explozie de lumina si culoare.

Eu asteptam explozia, dar tu, cuprins de incertitudini, ai suflat.

Inima mi-a inghetat, sfaramata in mii de bucatele, sufletul mi-a fost smuls cu brutalitate in timp ce simteam cum cad si ma afund in valurile negre.

Dar flacara nu s-a stins.