miercuri, 7 ianuarie 2015

1+1 = ♥


Știi care e problema?

Tu nu ai răbdare. N-ai timp, experiență și credință, pentru atâta răbdare. Nu ai de unde să știi că totul stă în moderație, privit dintr-o parte, privit dinăuntru. Nu ai cum să-ți imaginezi cum e să te pui în locul celuilalt. N-ai cum să simți ce a fost până „acum”, unde mai doare, unde vibrează, unde e cicatrizat și unde e rană deschisă. 
Pentru că nu avem noi norocul ăsta, să ne întâlnim, doi oameni compleți, la timpul perfect și să ne potrivim sută la sută. Nu există atâta sincronizare și armonie în lume. 
Tu arzi. Vrei acum. Totul. De la un singur om. Simți că doar cu el a început lumea. Și dacă va exista vreun sfârșit al lumii, acest lucru se va întâmpla din cauza sfârșitului dintre voi. Dar nici nu vrei să te gândești la asta. Tu știi că totul a dus spre el. Tot ce s-a întâmplat, sau nu, până acum, a fost ca voi doi să vă întâlniți. Anume așa, ciobiți, speriați, atrași unul de celălalt. În fel nou, ciudat, unic. 
Tu știi că vrei. La fiecare inspir/expir, doar la asta te gândești. Că-l vrei. Că știi sigur că e el, și știi ce anume vrei.
Vrei totul - dimineți cu răsfăț, zile cu dor, seri cu pahare de vin băute pe jumătate, nopți cu brațe-ncleștate, „clar de lună, clar de lună, două inimi împreună”. Vrei să-l înveți totul, să-l repari, să-l protejezi, să-l iubești cum „nimeni, niciodată”... Vrei să-i arăți, să i te supui, să cedezi, să-i dai tot ce-i trebuie, tot ce ai. Vrei să vadă că „tu, numai tu” ...
Și nu e greșit. Și nu e aiurea. Așa se întâmplă aproape la toți. Aproape de fiecare dată. 
Dar, îl sperii. 
Tu vrei totul de la un om, care, poate, nu e întreg. Sau nu se simte așa. El nu se vede cum îl vezi tu. O parte din el a rămas la altă femeie. Și nu te minți, așa este de aproape fiecare dată. O altă parte din el, o ține ascunsă, din spirit de autoconservare. O parte nu și-o cunoaște. Mai sunt și părți furate, uitate prin minți străine sau întâmplări demult întâmplate... Viața nu e un drum drept. Viața nu e tot timpul dreaptă. 
Tu ... dacă iubești, trebuie să ai răbdare. Și trăiește intens și complet fiecare dimineață, fiecare zi, fiecare jumătate de pahar de vin, fiecare parte din el și din tine. Și crede în „tu, numai tu” și „nimeni, niciodată”. 
Pentru că ... „dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”.



Sursa: Zina Zen


miercuri, 17 decembrie 2014

Un zâmbet...

”As he read, I fell in love the way you fall asleep: slowly and then all at once.”
- John Green

        Dragostea nu te întreabă niciodată dacă ești pregătit. Te lovește pur și simplu, apoi te lasă, așa buimăcit și confuz cum ești, să te descurci singur cu haosul ce se iscă așa din senin în mintea ta.
                În general, dragostea lovește când te aștepți mai puțin. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie. Când m-am îndrăgostit ultima oară, îmi pierdusem orice urmă de interes în acest sens. Începusem să cred că nu aveam nevoie de dragoste și încetasem să o mai caut. Totuși, m-a găsit ea pe mine și în cel mai ciudat și neașteptat mod posibil.

”People fall in love in mysterious ways
Maybe just a touch of a hand.”
- Ed Sheeran

Totul a început într-o seară umedă de vară târzie, cu silueta lui conturându-se în fața mea pe aleea pustie. Totul a început cu un zâmbet ce a încălzit până și ploaia ce cădea rar prin întunericul și răcoarea nopții. Atât. Cu un simplu zâmbet a schimbat întregul peisaj și starea mea de spirit. Cu un zâmbet îmi punea la îndoială toate prejudecățile. Cu un zâmbet m-a făcut să mă întreb...
Universul meu s-a umplut de el, deși nu îmi doream asta. Tot ce avea special era un zâmbet radiant, energie molipsitoare și o căldură ce înfrângea ploaia. Mă făcea sa uit și să îmi amintesc doar ce trebuia. Îmi citea gândurile în privire, în trăsături, în sunetul vocii. Atât. Nimic mai mult, dar a fost îndeajuns.

                În acea noapte, undeva între o atingere a mâinii și un sărut furat printre picături, m-am îndrăgostit de el.


miercuri, 1 octombrie 2014

Nu mai am răbdare...



"Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că aş fi devenit arogantă, ci pur şi simplu pentru că am ajuns la un punct în viaţa mea în care nu mai vreau să-mi pierd timpul cu ceea ce-mi displace sau mă răneşte. 
Nu am răbdare nici pentru cinism, critici excesive şi cererile de orice natură. Mi-am pierdut dorinţa de a-i multumi pe cei care nu mă plac, de a-i iubi pe cei care nu mă iubesc şi să le zâmbesc celor care nu doresc să-mi zâmbească. Nu mai petrec nici un singur minut cu cei care mint sau doresc să manipuleze. 
Am decis să nu mai coexist cu pretenţia, ipocrizia, lipsa de onestitate şi laudele ieftine. Nu tolerez erudiţia selectivă nici aroganţa academică. Nu mă împac nici cu bârfele populare. 
Nu-mi plac conflictul şi comparaţiile. Cred într-o lume a contrariilor şi de aceea evit oamenii cu personalităţi rigide şi inflexibile. În prietenie nu-mi place lipsa de loialitate şi trădarea. 
Nu mă inteleg cu cei care nu ştiu cum să facă un compliment sau să ofere un cuvânt de încurajare. Exagerările mă plictisesc şi am dificultăţi în a-i accepta pe cei cărora nu le plac animalele. Şi mai presus de orice nu am răbdare nici pentru cineva care nu merită răbdarea mea." 


- Meryl Streep


joi, 23 ianuarie 2014

Vreau sa fiu mare?


 Cand eram copii, nu ne-a spus nimeni ca viata o sa fie atat de grea. Nu ne-a avertizat nimeni cate obstacole vom avea de infruntat. Poate daca am fi stiut, nu am mai fi vrut sa crestem mari, sa devenim adulti si sa luam pe umerii nostrii toata greutatea lumii. Ne-am fi bucurat mai mult de copilarie si de viata fara griji  pe care o duceam atunci. Poate am fi facut mai multe nebunii sau poate am fi inspirat mai adanc parfumul dulce al capsunilor din gradina bunicilor.
Nimeni nu ne-a spus, dar probabil nici nu am fi inteles cat de mult avea sa ne lipseasca intr-o zi, acel moment pretios in care spuneam : 
‘’Vreau sa fiu mare ! ‘’


miercuri, 21 august 2013

Totul si nimic


Lumea asta, teatru de orgolii şi de rătăciri,
este plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire.
- Voltaire



Fericire? Cu totii cautam asta, dar nici unul din noi nu isi da seama cand o detine. Oamenii sunt mult prea fixati pe neajunsuri pentru a vedea lumina ce straluceste chiar in fata lor.
Fericirea nu este ceva ce poti obtine, este ceva ce poti crea. Doar pentru ca viata nu ne da mereu ce vrem, asta nu inseamna ca nu poate fi transformata – prin vointa – in ceea ce ne dorim. Trebuie doar sa ne dorim indeajuns.

Tu nu iti doresti indeajuns, sau poate ca alegi sa nu vezi. Fericirea pe care o cauti tu nu exista, pentru ca tu cauti perfectiunea. Acea viata ideala care este atat de diferita pentru fiecare individ in parte. Daca toti oamenii de pe pamant ar avea acelasi ideal, nu crezi ca am trai cu totii o viata perfecta? De ce crezi ca nu exista perfectiune? Pentru ca perfectiunea – ca si normalitatea – este diferita pentru fiecare dintre noi. Suntem cu totii niste ciudati pentru cineva, in timp ce pentru altcineva am parea perfect normali. Doar mintile mediocre nu pot vedea si intelege un lucru atat de banal care sta la baza existentei noastre efemere. Da, suntem o adunatura de nimeni care creaza totul.
Principiul “totul sau nimic” aduce nefericire si atat. Totul? Noi suntem totul. Nimic? Parca am stabilit inainte ca suntem o adunatura de nimeni care nu se vor ridica vreodata la nivelul cuvintelor pe care le folosesc. Nimic reprezinta, din nou, o alta fata a perfectiunii. Asta pentru ca nimicul perfect nu exista. Astfel, acest principiu prostesc se rezuma la “totul sau altceva care cu siguranta nu e nimic”. In cazul tau, este “totul sau suferinta”, sau poate nu e asta, dar cu siguranta este ceva cu adevarat tragic.

Totul si nimic? Yin si Yang? Intuneric si lumina? Bine si rau? Unul nu poate exista fara celalalt, in timp ce nici unul nu este perfect Yin sau perfect Yang. Mereu o sa existe o farama de lumina in intuneric si o farama de intuneric in lumina.



miercuri, 17 august 2011

Happy birthday!

A venit intr-un final si momentul in care spun la revedere copilariei. 
Am implinit 18 ani pe data de 12 August si ma simt putin ciudat. De fapt, in momentul acela nu am simtit altceva decat o fericire nebuneasca, dar incet incet incep sa imi dau seama ce inseamna pana la urma totul. Insamna schimbare, iar acum sunt pusa in situatia de a decide ce voi schimba. 
Ca sa fiu sincera, chiar aveam nevoie de o schimbare de foarte mult timp, insa nu gasisem momentul potrivit. Sunt inca putin confuza si am inceput sa imi pun multe intrebari (ceea ce nu e tocmai normal pentru mine), dar in acelasi timp am inceput sa traiesc. Pana acum aveam senzatia ca viata trecea pe langa mine, lasand in urma doar o aglomeratie de imagini si sunete haotice, dar totul s-a schimbat, totul a capatat un sens. 
E ciudat sa ai 18 ani. E ciudat sa incerci sa faci diferenta intre cine ai fost si cine esti. 
In final, sunt fericita. Sunt fericita ca am avut un majorat minunat si ca am avut o multime de prieteni in jurul meu care sa ma sustina.

 Va multumesc tuturor celor care au venit!


~ Life is to short to get bored. ~



joi, 7 iulie 2011

Atat de teama

Priveste, adora si simte ceea ce doar tie iti este permis. O atingere, un sarut, o iubire de nestavilit, daruieste-mi ce doar tu imi poti da.
Inima ce o simti batand in pieptul meu, nu imi mai apartine, in timp ce parfumul tau cald ma arde incet simt cum toata fericirea din lume se revarsa peste mine. Parul tau fin alunecandu-mi cu gratie printre degetele rasfirate, soaptele catifelate rostogolindu-se pe pielea mea infrigurata si ochii tai blanzi fixandu-mi privirea cu dorinta, ma fac sa ma las imbatata de frumusetea iubirii si purtata pe valurile dorintei.
Nu, nu vreau sa te pierd. Imi e atat de teama ca propriile mele cuvinte ar putea sa te impinga departe sau ca propriile mele gesturi si ganduri aveau sa mi te ia.
Tie de ce nu iti e teama?
Dar tu doar zambesti, raspunzandu-mi cu o mangaiere tainica si o privire tandra.