Stiu ca vi, iti aud pasii pe scarile reci de beton. Iti deschid usa si iti intalnesc chipul inexpresiv. Ma imbratisezi aproape automat apoi, dezlipindu-ti trupul de al meu, te asezi pe pat si incepi sa vorbesti. Imi spui totul, chiar si lucruri de care nu esti sigur ca vrei sa le aflu. Imi povestesti de oameni si locuri necunoscute pentru mine, dar atat de familiare tie. Imi insiri vrute si nevrute, insasi viata ta in fraze care imi trec haotice pe langa urechi. Ma straduiesc sa te aud, sa te inteleg, sa iti fiu alaturi. Sincer. Chiar incerc. Tu, la un moment dat oftezi nefericit si parca simt durerea ta. Te uiti la ceas, iar pe fata ta se citeste mirarea.
Simt buzele tale pe obrazul meu si te vad zambind. "Te iubesc" imi soptesti apoi pleci in graba.
Dupa ce inchid usa, uit ca ai fost aici, de lucrurile pe care mi le descri si de soaptele de la usa. Uit tot si ma intorc in lumea mea.
Esti fericit. Cineva te asculta.
Inca nu iti dai seama, dar si eu te iubesc. Nu asa cum iti doresti. Mai degraba ca pe un frate, dar nu pot sa iti zic. As distruge fericirea din sufletul tau, iar cand ma gandesc la ea simt cum lacrimile imi inunda ochii si astept urmatoarea ta vizita.
Dimineata. In general, dimineata inseamna inceputul unei noi zile, dar aceasta dimineata, pentru mine inseamna inceputul unui nou an al existentei mele.
Ieri a fost ziua mea si mi-am dat seama ca pana acum, timpul doar a trecut pe langa mine. Cum e posibil sa fi atat de orb? Cum poti sa lasi anii sa treaca fara ca macar sa iti lasi amprenta pe trecerea lor?
Mi-am deschis un blog si impreuna cu el un dosar de amintiri pe care trebuie sa'l umplu. De acum imi voi asterne povestea vietii pe o foaie de hartie (virtuala ce-i drept) dar care totusi imi va aminti ca e timpul sa schimb ceva. E timpul sa las urme adanci in mantia timpului.
Cine sa ma opreasca? In definitiv, doar eu si convingerile mele m-au facut sa astept atata. Un nou drum mi s-a deschis in fata si nu am sa trec ca gasca prin apa ca in anii trecuti.
M-am schimbat si consider ca e timpul ca fata timida si cuminte sa isi scoata la iveala adevarata fata. E timpul sa uimesc, sa vorbesc, sa actionez...
"Poti sa stralucesti, dar nu vrei." mi-a spus o prietena apropiata, mai mare ca mine cu trei ani. Atunci afirmatia ei mi-a trecut pe langa urechi considerand ca era imposibil. Nu, nu e asa. Totul e sa crezi. Asta mi-a lipsit pana acum: increderea, in mine si in cei din jur.
Asta este dimineata mea. E dimineata unei povesti necunoscute...
